miercuri, 15 iulie 2015

Selecție participanți concurs foto "Natura prin ochii mei!"


Asociaţia Natura Transilvaniei custode a Sitului Natura 2000 Făgetul Clujului-Valea Morii a inițiat proiectul „Natura de lângă mine: prin cunoaștere o protejez”.Proiectul este finanțat de Fundației pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc și MOL România prin programul "Spații verzi - arii naturale protejate".În cadrul proiectul va avea loc  concursul de fotografie “Natura prin ochii mei”.

 

 

Scopul concursului:

Concursul are drept scop sensibilizarea copiilor cu privire la pădurea din jurul orașului Cluj-Napoca, să înțeleagă importanța acestui habitat. Care sunt beneficiile acestuia pentu existența noastră și care sunt amenințările cu care se confruntă acest habitat.  

În urma acestui concurs 10 copii vor participa la o excursie de o zi în Rezervația “Făgetul Clujului-Valea Morii”. Aici vor învăța despre mediul înconjurător și despre cum să realizeze fotografii în natură, alături de speciliști în domeniu. Rezultatul final al concursului și al vizitei în rezervația Făgetul Clujului – Valea Morii va fi realizarea unei expoziții cu fotografiile realizate de cei 10 participanți.

 

Tema concursului: Păduri și pajiști.


Eligibilitate:

În concurs se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani.

 

Politica de confidenţialitate:

Datele personale ale participanţilor sunt confidenţiale şi vor fi folosite doar pentru desfăşurarea logistică firească a concursului.

 

Modul de participare:

Trimiteţi maxim 3 fotografii în format digital  pe adresa info.naturat@gmail.com.

Fotografiile având următoarele caracteristici tehnice:

  • dimensiunea minimă imaginii: 1500 pixeli latura mare;
  • formatul de fisier:  .jpg, RGB;
  • fotografiile vor fi atât color cât şi alb-negru , realizate în orice tehnică, în orice stil fotografic, cu prelucrări minime (contrast, luminozitate, recadrare etc.);
  • nu se acceptă fotografiile manipulate.

 

Fotografiile pot fi trimise până la data de 31 iulie 2015.

 

Condiţii de participare:

 

1. Fiecare concurent poate trimite maxim 3 imagini.

2. Imaginile sunt protejate de către legea dreptului de autor și aparțin realizatorilor. Orice reproducere de catre Organizator se va face numai folosind numele autorului si in conformitate cu regulamnetul concursului.


Regulamentul concursului poate fi accesat aici.