luni, 6 noiembrie 2017

Un nou proiect de mediu implementat cu succes de Asociatia Natura Transilvaniei

Cu mic, cu mare, ocrotim pădurea 

Asociația Natura Transilvaniei în parteneriat cu Asociația Ecouri Verzi, a implementat în perioada mai – octombrie 2017 proiectul cu titlul “Cu mic, cu mare, ocrotim pădurea”.
Proiectul “Cu mic, cu mare, ocrotim pădurea” s-a desfășurat în ariile naturale protejate pe care cele doua asociații le au în custodie, astfel acțiunile s-au realizat în siturile Natura 2000 Făgetul Clujului - Valea Morii și Someșul Rece din județul Cluj și în Rezervația Pădurea Runc din județul Maramureș.
Scopul proiectul îl reprezintă îmbunătăţirea nivelului de acceptare şi apreciere a importanței siturilor Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii, Someșul Rece şi a Rezervației Pădurea Runc în rândul comunităţilor locale, a turiştilor care le vizitează, precum și conștientizarea populației în general, despre necesitatea existenței ariilor naturale protejate. 

Rezultatele concrete sunt: 
- 3 excursii de tip Junior Ranger și 1 tabără JR de doua zile; 
- Minim 30 de arbori cu valoare pentru lilieci cartați și marcați; 
- 240 de broșuri cu specii de lilieci și metode simple, accesibile de protecție a liliecilor; 
- 2 articole despre activitățile desfășurate în monitorizarea liliecilor; 
- 1 panou informativ instalat la Rezervația Pădurea Runc; 
- 1 site web pentru  Rezervația Pădurea Runc (www.padureaRUNC.ro); 
- Limitele rezervatiilor Făgetul Clujului, Valea-Morii, Pădurea Runc marcate în teren; 
- 3 camere automate + 12 panouri cu “Arie protejată supravegheată video” montate în Făgetul Clujului în puncte cheie; 
- 7 panouri top ”buștean” cu informații privind speciile de arbori amplasate la baza arborelui pe care îl reprezintă; 
- Minim 600 de vizitatori mai bine informaţi cu privire la ecosistemul de pădure din Făgetul Clujului- Valea Morii, Someșul Rece și Pădurea Runc; 
- Participarea a minim 200 de persoane, în special copii și tineri la prezentări, activităţi educative şi activităţi practice tip Junior  Ranger în ariile protejate; 
- Minim 200 de participanți la evenimentele publice cu un nivel de informare mai ridicat în ceea ce privește ariile protejate.
Proiectul a fost cofinanțat de către Fundația pentru Parteneriat prin programul ”Spații Verzi” - componenta de finanțare „Arii Naturale Protejate”, program ce urmărește promovarea și popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităților locale. 

 
 
 
 

 

marți, 9 mai 2017

Vara aceasta “Cu mic, cu mare, ocrotim pădurea”

Comunicat de presă

Asociația Natura Transilvaniei în parteneriat cu Asociația Ecouri Verzi, implementează în perioada mai – septembrie 2017 proiectul cu titlul “Cu mic, cu mare, ocrotim pădurea”.

Activitățile se vor desfășura în ariile naturale protejate pe care cele doua asociații le au în custodie, astfel acțiunile vor fi realizate în siturile Natura 2000 Făgetul Clujului - Valea Morii și Someșul Rece din județul Cluj și în Rezervația Pădurea Runc din județul Maramureș.

Scopul proiectul îl reprezintă îmbunătăţirea nivelului de acceptare şi apreciere a importanței siturilor Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii, Someșul Rece şi a Rezervației Pădurea Runc în rândul comunităţilor locale, a turiştilor care le vizitează, precum și conștientizarea populației în general, despre necesitatea existenței ariilor naturale protejate.

Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de implicarea activă a comunităților locale în protejarea şi administrarea siturilor Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii, Someșul Rece şi Rezervația Pădurea Runc, prin activităţi practice de tip junior ranger în ariile protejate.

Al doilea obiectiv al proiectului îl reprezintă promovarea capitalului natural din cadrul Sitului Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii, Situl Natura 2000 Someşul Rece și Rezervația Pădurea Runc în comunitățile din localitățile din apropierea ariilor protejate, precum şi în rândul vizitatorilor.

Astfel tinerii vor învăța despre administrarea și importanța administrării ariilor protejate, fiind rangeri juniori ai ariilor protejate în 4 excursii pe teren precum și într-o tabără de două zile în natură. Aceștia vor participa la observații ale ecosistemelor naturale, monitorizări ale speciilor de lilieci, identificarea de arbori cu importanță pentru lilieci, marcarea limitelor rezervațiilor, precum și la instalarea de panouri cu informații privind ariile naturale protejate sau speciile de arbori întâlniti.

Proiectul este finanțat pentru al 4-lea an la rând de către Fundația pentru Parteneriat prin programul ”Spații Verzi” - componenta de finanțare „Arii Naturale Protejate”, program ce urmărește promovarea și popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităților locale. Valoare totală a proiectului este de 29.558 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este 20,000 lei.