miercuri, 28 octombrie 2015

Proiectul “Natura de lângă mine:prin cunoaștere o protejez” a ajuns la final

Comunicat de presa

În data de 15.10.2015 Asociația Natura Transilvaniei - Custodele Siturilor Natura 2000, ROSCI233 Someşul Rece și ROSCI0074 Făgetul Clujului - Valea Morii, în parteneriat cu Asociația Ecouri Verzi, a încheiat cu succes implementarea proiectului “Natura de lângă mine: prin cunoaștere o protejez“, finanțat de Fundaţia pentru Parteneriat și MOL România prin programul ”Spaţii Verzi” -componenta de finanţare „Arii Naturale Protejate”, program ce urmăreşte promovarea şi popularizarea ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale. 

Obiectivele generale ale proiectului au fost: 
• Creșterea nivelului de cunoaștere și apreciere a ariei protejate Făgetul Clujului-Valea Morii
• Promovarea importanței ariei protejate și a capitalului natural al acesteia în rândul publicului larg 
• Creșterea nivelului de conștientizare a necesității respectării unui cod de conduită în cadrul ariei protejate.

În ceea ce privește rezultatele concrete, acestea sunt:
• Printarea si distribuirea unui număr de 150 bucăți ghid de buzunar în care am pus la dispoziție toate informațiile utile legat de Făgetul Clujului-Valea Morii (limite, trasee, specii protejate, localizare)
• Realizarea și montarea a 8 panouri informative despre existența, limitele și importanța ariei protejate, precum și cu traseele turistice marcate și punctele de interes 
• Realizarea unei baze de date cu arborii seculari din pădurea Faget și evidențierea celor mai spectaculoși ca puncte de interes în cadrul traseelor de vizitare
• Implicarea unui număr de aproximativ 100 de copii şi tineri la prezentări, concurs foto şi activităţi practice tip Junior Ranger în ariile protejate, în decursul lunilor de desfășurare a proiectului
• Realizarea unei expoziții de fotografie cu acces public, cu 20 de fotografii realizate de copiii participanți la proiect 
• Reabilitarea rețelei de marcaje turistice din sit
• Realizarea unei hărți cu toate marcajele turistice și punctele de observare a naturii din sit
• Igienizarea unei suprafeţe de minim 500 ha. 

Valoare totală a proiectului a fost de 29.685,00 lei, din care asistența financiară nerambursabilă 19.945,00 lei. 

Detalii suplimentare: 

Vasilica BÎNDEANU 
Coordonator proiect 
Email: info.naturat@gmail.com 
www.naturatransilvaniei.ro







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu